Troy

“Now, some news, my dear … Troy is not with us anymore …”

imi spune M.J., colega mea. Avea ochii acoperiti cu o dantela de durere de neabtinut. Sa fie vreo luna de atunci.

Si pe mine m-a taiat o senzatie usturatoare si fierbinte peste pleoape.

 

Aflu des despre retragerea discreta a batranilor cititori. De la ei mi-am luat ramas bun, intr-un fel. Adica, e altFEL.

 

Era asteptat in duminica aceea la nunta lui Bill, prietenul lui cel mai bun. Angelica il salvase pe Bill, dar singuratatii lui nu-i gasise nimeni vindecare. Asta imi povesteste M.J. .

 

In diminetile de iarna cu soare aburit, il vedeam sprijinit de zidul exterior, tinandu-si cu amandoua mainile paharul mare cu  cafeaua fierbinte.

Saluta discret, cuviincios. Zic eu, eram cam de aceeasi varsta, in jur de 40. Ingrijit, armonios, timid. Parul des, arginat-auriu, taiat drept si prins intr-o coada.

Alegea filme faine, carti cu intrebari si muzici care imi sunt si mie pe plac. Am vorbit doar cateva replici in trei ani si jumatate.

Evita conversatiile. Eu le incep in virtutea inertiei. Mi se cere. E in fisa postului sa vorbesc cu cititorii, iar eu imi fac datoria.

In dialog, cuvintele aveau pauze prea lungi intre ele. Am aflat abia dupa ca ii erau prescrise de ani buni antidepresive. Luase droguri in adolescenta si asta a fost calea sa-l “ajute”.

Subiect aspru. Antidepresivele,  prescrise cu larghete si cu indiferenta pentru efectele secundare, sunt drogurile legale care au ruinat sanatatea a generatii intregi in America de Nord a ultimilor 30 de ani. Inca invat despre asta privindu-mi colegii, vecinii si prietenii nascuti si crescuti aici. Nu toti, dar destui au ascultat sfatul medicului.

Stiam ca ii va fi sters contul. De aceea la cateva minute de la aflarea vestii i-am notat numele pe un colt de pagina, pe care l-am lasat sa mi se rataceasca in buzunarul posetei. Uitarea nu-i dureroasa, dar nici necesara nu e.

Numele lui de familie era specific bastinasilor amerindieni, First Nations. Un pic surprinzator pentru cat era de blond.

Aflu ca avea slujbe intamplatoare, de sezon, ca repeta zilnic la ghitara si ca li se alatura cateodata celor din trupele rock de pe aici.

In iarna (coincidenta; si eu.) asculta Pearl Jam si Eddie Vedder.  Atunci am povestit un pic. I-am cautat niste concerte pe DVD.

 

Si atat.

 

 

p.s. ale naturii se sting tacut, in pudre curate, reintegrate pasnic in viata care urmeaza; asa vreau si eu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s