gandului fertil

acum cativa ani, un prieten m-a intrebat, incurajandu-ma, de ce nu scriu

raspunsul meu,

in care cred si azi,

“bibliotecile sunt pline; este deja atat de multa literatura buna pe lumea asta; chiar nu este nevoie de maculatura mea”

replica nu mi-a fost din trucata modestie si o gasesc justa

pentru ca

poate ca nu-i pe placul Pamantului sa(-i) sadim chiar toate semintele

poate ca nu-i semn de libertate sa tiparim chiar toate cuvintele

*

in studentie, m-am lipit de un grup de talentati intr-ale cuvintelor

impatimirea lor de-a deveni veriga de nesmuls in istoria literaturii, dar si violenta nonsalanta a gandurilor exprimate in cuvinte nemiloase m-au indepartat, intimidata, de acea miscare literara si m-au convins inca de pe atunci de desuetudinea  limbajului pe care eu il stiam potrivit

ei au scris file remarcabile si m-am bucurat pentru ei chiar si cand mi-a fost greu sa le mestec si sa le mistui in intelegerea mea

unul dintre ei, Mircea Tuglea, admirabil talent, s-a stins devreme; nu-i nici un an de atunci; cred ca, de fapt, am cu el mai multe amintiri decat imi aduc aminte; sunt bucuroasa ca vazandu-l si observandu-l am avut prilejul sa intalnesc Poetul contemporan mie,  Poet al limbii in care m-am nascut

*

gandurile lumii, de zeci de mii de ani, sunt cam aceleasi, dar exprimate in alte cuvinte, in topici compatibile cu vorbitorii

fara vreo indoiala ca intrebarile si raspunsurile se rotesc in acelasi tumult, cu aceeasi amploare, din aceeasi nedumerire de nestins

doar ca noi redescoperim roata la fiecare cateva sute de ani si – cateodata – cu fiecare generatie

*

cuvintele mele, care sunt cochiliile acelor ganduri pe care – in cautari – le sculptez si le lustruiesc indelung, sunt epigonii literaturii citite de mine; nu-s novatoare; stiu asta

dupa rigoarea contemporana, intr-un fel, maestrii mei sunt desueti deja

iar exprimarea mea are melodicitatea argumentarilor interbelice; o vad clar

*

Citeam cu o luna in urma un volum delicat de poezie – cu discretie de voal, cu tais de brici fin. “My shoes are killing me”. Robyn Sarah. Autoare canadiana.

Ma uimeam de compatibilitate: “Pai si eu imi spun asa! Pai si mie …!!!”

Rasfoind spre final pentru fisa biografica, am inteles ca-i a acelorasi vremuri , mai vechi, si ca mintea mea este pe-un tipar invechit de expresie.

Dar nu-i bai. Nu o spun din regret, ci bucuroasa ca mi-am gasit locul. Tin minte ca aveam un vechi prieten care scria (si inca mai scrie) ca pasoptistii. Asta-i cadenta cuvintelor care vin manusa pe gandurile lui.

*

“Fiecare epoca isi are poetii sai.”

N.S. transa corect ideea ca modernitatea limbajului si acordarea lui cu vremurile califica gandul exprimat ca parte din literatura zilei ori ba.

Limpede mai vedea el, Poetul Nichita Hristea Stanescu. Cristalin si genial ne-a mai luminat el mintile si sufletele.

Da. Vremea isi alege Poetul.

*

si nu am deloc spaima de irosire

irosiri de gand

cuvintele cu care mintea mea imi desluseste gandul din zilele astea ori pe cel de acum 20 de ani, pe acel de la inceputul cuvintelor mele sau pe cel pe care o sa-l inteleg spre final sunt doar cuvinte, doar picaturi ale unei ape care se transforma fara istov

si acele cuvinte care vor iesi in lume din mintea mea / a ta / a lui / a ei isi vor gasi negresit fagasul si vor face albie in mintea ta / a lui / a ei / a mea

celelalte cuvinte nu-s coapte inca ori n-au gand fertil

*

gandului fertil

toate anotimpurile

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s