griji si enervari copilaroase

in spatiul in care lucrez, vad zi de zi oameni in cautare

lucrez intr-o biblioteca

 

din prima zi, mi s-a parut fara urma de indoiala ca ma strecor, ma plimb, ma pitesc, ma caut si calatoresc printre carti si personaje

slujba mea se intampla intr-o biblioteca; de fapt, in biblioteci; in mai multe; o familie de biblioteci cu o singura palarie – a regiunii care tine intr-un singur buchet toate aceste comunitati rasfirate

 

mi-e clar – cititorii sunt personaje; nu se pot abtine; nu stiu si nu vor sa stea in cochilii, pentru ca spatiul cartilor este prietenos si le incurajeaza nonsalanta si curajul libertatii interioare; chiar de la primii lor pasi in biblioteca, se arata fara vreun calcul ori temere; si asa eu incep sa pot sa citesc nestingherita secventele de destin prin care ei trec

noi, slujbasii de la “ghiseu”, stapanii micilor informatii-cheie depre cum se intampla organizarea locului, suntem carti; cateodata – carti pline cu personaje controversate, carti prafuite cu cotoare tocite, titluri sterse si colturi roase; alteori – carti zglobii pentru copii; ni se mai intampla in cate-o dimineata sa fim carti clare, cu stiinta riguros insirata pe pagini cu scheme si cu teoreme (ce-am cu rimele? ori ele cu mine?); pe seara, ne vine sa fim carti noi, nerasfoite, imbibate in mistere si acoperite elegant cu acele ilustratii care vand toate cartile de pe rafturi inainte ca vreun critic sa indrazneasca sa-si spuna of-ul pe tema viscerelor povestii

aici pot sa vad timpul pe oameni; ei vin, iau cartea; revin sa o aduca si sa isi caute alta; in respiratia pe care trecerea o intampla in ei in acele cateva zile, saptamani ori luni, trupurile li se schimba, privirile li se inmoaie, se ascut ori se slefuiesc, mainile si obrajii preiau amprentele stradaniei cotidiene; copii ori oameni mari, pe toti se intampla; mi se pare de o indiscretie fara margini sa am voie sa asist la anotimpurile lor; dar cui ii mai pasa mai ales acum cand ne afisam ora de ora vietile personale in virtualul plasei lipicioase a internetului; in felul meu, eu chiar ca sunt un martor pertinent

 

ca si atunci cand, vestejita, floarea isi exprima evident finalul si ma obliga sa-mi iau ramas bun, la fel ma intristez in fata cititorilor batrani care viziteaza din ce in ce mai greoi locul si care nu-si mai amintesc titlurile ori povestile, copertile cartilor preferate ori scriitorii care se potrivesc ca o manusa pe gustul lor; privindu-i, zambetul protocolar mi se desface de pe chip cu fosnet stins de pleoape ude; atunci, printre sentimente de tot soiul, in felul cel mai egoist, incep sa ma infasor in spaima finalului meu

 

adica ce fel de carte sunt eu?

 

 

p.s.: hai ca ma enervez! inca o rima? du-te, ma, de-aici! oi fi eu sora mai mica si nedescoperita a lui Bolintineanu? nu cred ca imi convine; cartile lor sfarseau devreme

p.p.s.: mai nou, ma lupt cu punctuatia; nici o regula nu-mi mai face senS, iar pe punct il deteST; na, ca nu-i cu rime! (sic!); iar regula cu “nicio”/”niciun” ma scoate din sarite; ce i-a venit limbii romane?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s