aritmetica aplicata

22, 23, 24, 35, 10, 20, 17, 31, 14, 16, 287, 29, 8, 18, 40, 43, 5, 15, 1911, 1922, …7, 1000, …

unde ma duc, de unde ma intorc, cate un numar de tinut (in) minte

sa zic de tinut in suflet nu merge; sufletul nu stie sa numere ori sa socoteasca, si nici sa cantareasca; el se orienteaza dupa alt algoritm; e-un soi de mireasma, un fel de zzzgomot, de zzzvon ori de izzz care lasa amprente pe el; atat.

sunt cam pe la jumatatea calatoriei (pe care eu o sper cat mai lunga si cu cat mai multe miresme, zgomote, zvonuri si izuri) si ma uimesc ca mai toate numerele stiute imi spun ceva, cate o poveste prin care am trecut

*

In primii ani, ai copilariei, doar cateva: imi stiam varsta, numarul etajului (si poate ca si pe cel al apartamentului) la care locuiam si ordinea in luna a zilei in care m-am nascut.

Cu fiecare experienta, cu fiecare incercare ori sarbatoare, un numar nou se lipeste pe spirala pe care urc (asa simt eu – ca-i o spirala ascendenta). Si nu ma refer aici la numere din acte oficiale, de pe la primarie ori de la banca. Nici macar numerele de telefon nu au suficient lipici pentru spirala pe care o construiesc cu fiecare zi a mea. Sunt aici numere cu sens numai pentru mine si – cateodata – si pentru ai mei. 

De pilda, eu m-am nascut intr-un orasel cu troleibuze care – cu traseele lor – teseau o panza pe locul acela. Numerele lor au ramas in capul meu asa de bine, incat mi-am legat si varstele de ele. Prin urmare, imaginat/imaginar: la 40, mergeam pe bulevardul Mamaia si faceam popas la universitate, sa ma intalnesc cu prietenii, ori la plaja, cand aveam chef de vazut valuri; la 42, la mama la serviciu, in Piata Grivitei, asa cum o faceam copila fiind; la 43 – ma opream aproape zilnic la liceul de pe strada Rascoalei (gresesc numele?), pentru ca asta mi-era itinerariul in adolescenta, si din cand in cand la gara pentru o expeditie de-aia de mare curaj si pregatita minutios luni in sir;  s.a.m.d.

Le spunem copiilor nostri: “Matematica este a vietii de zi cu zi. Te atingi in fiecare zi de ea. Puneti mana pe carte! Nu-i gluma!”

Pe el il stiu de jumatate de viata, de la 22. Jumatate din viata mea de pana azi este si a lui. * Fata noastra are de cateva zile varsta pe care o spune numarul zilei in care s-a nascut tata. * Intr-una din lunile de iarna, pe 5, isi dau intalnire in gandurile mele amintiri despre 4 prietene pe care le-am intalnit de-a lungul varstelor mele. Ele nu se stiu, dar isi sarbatoresc nasterea in aceeasi zi. * Ca sa ne nasca, mama a ales pentru amandoi un singur numar, ca sa se orienteze usor in calendar. * Mezinul nostru si-a ales pentru iesirea/venirea lui in lume ceva usor de memorat – un numar care-i jumatate dintr-al meu si care face toti scolarii sarguinciosi foarte fericiti cand li se intampla in catalog. * Mon Amour este adolescent si exuberant de cand il stiu, pentru ca ziua lui are numarul varstei de adolescenta coapta, primenita, pregatita sa ia viata de guler. * In 17 ani, ne-am mutat de 8 ori. * Cand era mic de tot, sa fi avut 3 ani, baietelul nostru a insistat ca 1 (unu!) este numarul cel mai mare. Recunosc: dupa cateva zile, insistenta lui mi s-a parut mistica. L-am intrebat nu demult de ce spunea asta si mi-a explicat teoria lui cu UNU care tine INFINITUL in el. Sa zic ca abia acum am priceput as pacali. * Pe strada noastra erau 27 de case si noi am reusit, in 8 ani acolo, sa vorbim cu doar 7 dintre familiile care le locuiau. * Eu nu stau mai mult de 5 ani si 1/2 intr-un job. Dupa o vreme imi vine sa plec, sa caut altceva. Un fel de furnici care mi se plimba pe tot sufletul nu ma mai lasa pe loc. * Asta seara, cand pregateam cina sarbatoreasca, fiul meu repeta la pian chiar “Oda Bucuriei”. Frumoasa coincidenta. Am reascultat-o de cel putin 14 ori cand il aud chiuind: “Finally! It worked! After one hundred times, it sounds how it should be.” * In familia din partea mamei, fiecare are cate 2 copii. La randu-ne, eu si frate-meu am respectat traditia. * La nastere, cel mic cantarea cu 200 g mai mult decat cea mare. El s-a nascut la miezul noptii, iar ea in miezul zilei. SI aici stiu ora si minutul si ziua. * In cotetul din curte avem 1 cocos prudent, dar ferm si maiestuos, 23 de gainuse cochete, 2 rate, care fac un cuplu fermecator si modern (ea are multa libertate de miscare si se exprima in voie la orice ora din zi) si 2 curcani care stau infoiati zi lumina. * La inceput de septembrie, 2 capre – mamici devotate – au nascut cate 2 ieduti. Acum avem 3 iedute pufoase si albisoare si 1 iedut ca de zapada cazuta chiar in clipa de fata. * S.a.numere.

*

Dimineata, pregatind micul dejun si pachetelele pentru pranz, i-am intrebat pe ai mei: “Hei! Sarbatorim azi? Tati, iei tu tort? Aaaaa! N-ai timp … Okay! Iubitilor, ce tort sa iau?” “Mama, you know best! You will definitely find a goooood one!” Totusi, in 10 minute de cugetat, vine si sugestia: “Peacan pie.” Placinta cu nuci e preferata noastra de aproape 14 ani.

Si de ce tort? Cu ce prilej? Pentru ca si azi e-o aniversare. Acu 14 ani, pe 14, trageam de valizele in care ne ingramadiseram toata viata noastra de pana atunci si plecam pe alt continent, spre o alta parte din noi insine, chiar pe coordonatele pe care suntem azi. In aeroportul acelui 14, bagajele cantareau un numar prea mare de kilograme. Ca sa nu platim taxe exagerate, trebuia sa ne revizuim valizele si sa lasam ceva in urma. Asa ca am scos la intamplare (asa ni se parea noua in ameteala aia ca era doar o alegere aleatorie) un album cu fotografiile primilor nostri ani impreuna. Stiu ca erau 5 kilograme de fotografii.  Adica de sarbatoriri si bucurii. Frate-meu ni l-a salvat pana in 2006, cand – la o vizita – l-am luat acasa.

“Pais’pe? A lot of work since…” zice Mon Amour, reprivind cu ochii mari traiectoria celor 14 ani. “A lot of life”, (i)-as zice. Viata, multe numere frumoase si importante si torturi fara numar pentru sarbatoriri care ne-au indulcit eforturile de fiecare zi.

p.s.: incerc din rasputeri sa nu imi scriu jurnalul personal ori autobiografia; recitesc si vad cat de intim (chiar patetic) imi iese uneori; in experimentul asta scris, eu exprim experiente repetabile in atatea alte vieti si biografii, intamplari si numere care pentru mine-s fara seaman in lume, dar care isi regasesc hartile – similare chiar si in cele mai mici detalii – in milioane de alte existente. Viata si ceasornicele ei.

Advertisements

2 thoughts on “aritmetica aplicata

  1. Da, desigur, aritmetica e parte din viată si cred ca a pornit în viată oamenilor când omul nu a mai fost doar de unul singur, ci in doi sau mai multi, când a învățat sa împartă fructele adunate la mai multi sau sa socoteasca de cati e nevoie sa vâneze pentru următoarea masă. A pornit cu numaratori simple “e unul, e unul, e unul, sunt multe”. Cea mai mare descoperire a fost poate număratul timpilor în armoniile muzicale si poate ca înțelegerea faptului ca marele secret este al liniștii intre notele muzicale. Cat de lunga trebuie sa fie pentru a uni perfect o nota de alta. Asa cum descoperirea noțiunii de zero a dus omenirea dincolo de numărătoarea lucrurilor înconjurătoare si percepția cel puțin a ceea ce este dincolo de numere.

    Liked by 1 person

    1. Istoria numerelor si necesitatea evidenta pentru aparitia lor imi aduce intrebarea: chiar am nevoie de ele? pai sunt fascinante. Sa fac relatii intre ele si adunari, scaderi, inmultiri si impartiri cu numerele care ma privesc, sa le sarbatoresc si le contemplu din cand in cand imi face bine. Sa fie nostalgia ori scolarul din mine? Nu stiu, dar e-o culegere de probleme din care-mi place sa lucrez. Hai, mai scrie-mi din tratatul despre numere, ca tare le mai zici frumos dumneata.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s