Aberatii ale taranului modern

De mai bine de trei ani, locuim intr-un spatiu indepartat de prea aglomeratele orase din sudul provinciei Ontario.

Printre altele, nenumarate, ce-mi place la viata mea aici este ca nu mai tanjesc ca pe vremuri dupa evadari, dupa vacante, dupa weekenduri in libertate, nu-mi mai rotisez asteptarile rumenite cu “asta se poate/asta nu se poate”.

Peninsula Bruce le are pe toate – si relief spectaculos, si maluri abrupte cu inaltimi care ne duc la lesin si spaime, si plaje imense cu nisip fin langa ape curate.

Si – pentru masini si oameni – Peninsula Bruce are sosele bune, pitoresti (asta imi place) cu multi politisti plini de zel si plictisiti de atatia oameni cuminti (asta nu imi place – partea cu politistii care isi cauta de treaba cand eu vreau sa grabesc rotile).

Chiar si pe drumurile mele spre slujba si inapoi ma simt in vacanta, pentru ca-i armonios, verde, pitoresc, cu case pentru sejururi de vara ori pentru toate anotimpurile, cu locuinte rurale asezate ingrijit si cu orasele cochete, care imi trag de portiera sa ma convinga sa cobor ca sa le gust de prin bistrouri, patiserii si cafenele si sa le privesc, in promenade lungi, cum au incremenit in tuse de inceput de secol 20.

Peste vara, gradinile, verandele si intrarile le sunt pline cu flori proaspete in combinatii chic de plante rare, greu de gasit in centrele de gradinarit. Casele de la drumul mare, precum si cele din apropierea plajelor sunt inconjurate ori marginite de spatii largi cu gazon impecabil, tuns corect si netulburat de salbaticiuni botanice.

Si deodata ma pun pe ganduri recalcitrante. Vad, nevazuti si ascunsi in debarale si garaje, sacii mari cu nutrienti chimici pentru gradini si recipientele cu pesticide si insecticide. Cu fervoarea convinsului ca tot ce-i in magazin este bun, sigur pentru o cauza buna, eficient si prea ieftin, cei din peninsula traiesc cu ideile americanului anilor ’50 – ’60 : multumit ca viata lui pare comoda din afara, este de invidiat si-i decorata ca in revistele pentru home-decor. Ce implinire mai plina decat asta? Pasarile nu-l prea ciripesc si nu-i lasa pete pe trotuar, insectele nu-i calca proprietatea, buruienile nu indraznesc sa iasa din samanta.

Spatii sterile, de fapt, descurajante pentru viul curat la care tanjesc eu si ai mei.

Proprietatea pe care locuim este atipica in zona. De-asta am ales-o. Are multi copaci si spatii largi cu flora spontana si este marginita de bucati de padure de cedru scapate de la deforestificare. Prima aberatie care ne-a incrancenat este faptul ca, pe unde ne asteptam mai putin, in locurile cele mai frumoase ale parcului nostru salbatic, gasim – ingropati de ani buni – saci mari cu gunoi, cu deseuri, cu de toate – metal, hartie, cioburi, plastice, bidoane cu substante chimice si pe jumatate folosite, pachete cu ziare vechi si meticulos sortate, dar stivuite sub pamantul inverzit, resturi menajere s.a. Capritele noastre, cocotate si curioase, nu lasa un loc neexplorat si scurteaza iarba care le este pe plac. Asa ca ele sunt arheologii, iar noi – nefericiti colectionari. In cateva randuri, ne-am exprimat indignarea. Oamenii locului ne-au privit oblic: adica nu se face asa? adica sa nu imi transform proprietatea intr-un cimitir al propriilor gunoaie?

Am mai fost noi surprinsi si de altele: de faptul ca gainusele au toate varfurile ciocurilor taiate, ca sa nu raneasca. La faptul ca vor si ele sa manance cum se cade s-a gandit cineva? Apoi, pe la mijlocul toamnei, dupa ce le-au tinut inchise 7 – 8 luni (luni luuuuungi pentru pasarile astea chinuite) intr-un spatiu stramt din grajd, dar dotat cu aeroterma si ventilator, toate orataniile sunt taiate, ca – cica! – n-ar rezista peste iarna. Dupa taiere, cele care fac oua sunt stivuite intr-o gramada si aruncate intr-o gropa comuna (ca ele nu-s de carne), iar cele de carne (un pasaret jalnic si nefericit, evident modificat in procesul de programare genetica, pentru ca – bietele de ele – au piepturi uriase, prea grele si pulpe prea largi pentru picioarele lor) sunt curatate cu satisfactie si ordonate in lazi frigorifice mari, ca sa le tina o iarna. De dragul ordinii si al traiului comod (nu conteaza cat de placut), ei nu se necajesc daca au zi dupa zi, invariabil, acelasi mic dejun cu acelasi gem si alte deja-vu-uri, acelasi pranz cu supa la cutie s.a. repetabile prezente, aceeasi cina pregatita luni si ordonata riguros in 7 containere pentru 7 seri si incalzita la timpul corect la cutia cu microunde, aceeasi cafea la halba (ma refer la dimensiunea cafelelor), dar cu gust de apa care spala cafetiera. Puterea obisnuintei ca un ceasornic halucinant.

Taranul canadian iubeste agricultura industrializata si o aplica si la el in curte, fie ca-i vorba despre gainuse, fie ca-i despre gradina lui de zarzavaturi, care-i insprayata riguros cu ce-i mai scump si mai toxic pe piata, ca sa iasa rosia mare si netulburata de nimic viu din jur.

Nu stiam noi de ce salata proaspata si primita de la un vecin in prima noastra vara aici in semn de bun venit avea gust de detergent si miros toxic. Mai apoi, cand ne-a impartasit din arta lui pentru a tine o gradina curata cu putin efort si mult confort, ne-a stupefiat cu setul de solutii (la sticla) pentru o recolta bogata.

Ne-au uluit ei cu multe. De pilda, ura lor pentru papadii ori planul indarjit de a-si taia copacii (care-i mai au, ca mai toate gospodariile rurale sunt chele; au in mijloc o casa si campuri largi, corecte, cu porumb, cu soia ori cu mazare, etichetate mandru de Monsanto ori de verii lui Monsanto) pentru ca in toamna copacii lasa prea multe frunze care le iau cateva ore bune de curatat gazonul “of this pest”.

Cine ar crede ca-i firesc sa treaca prin capul cuiva asa ceva? Ei bine, asta este “cultura locului” si gandul majoritatii.

Si sa ne miram ca am pierdut, fara nici o pricina evidenta, doi stupi asta-primavara? Nu-i evident? Unul dintre vecini, afland de tristete, ne-a zis: “Hei, lasa, lasa! Rabdare! Mai aveti de invatat cu albinaritul! Ca avea bunicul meu o vorba: Nu-i suficient sa te intepe o albina sa te numesti beekeeper.” Asa o fi, Sirrr! Si asa sa le spui si celor care, apicultori de generatii, au pierdut cam 60 – 70 la suta din ce aveau tot in primavara asta. Or fi albinele sinucigase? Cu siguranta ca au devenit, pentru ca toata ingineria pe plante si toate prafurile si sprayurile le tulbura comportamentele, iar dinamica stupului este, prin urmare, turmentata si duce spre finalul pe care nu-l vor nici ele si nici alte specii mai destepte decat noi, inteleptii oameni, stapani pe arta derizoriului dragut.

Trist cat de destepti sunt taranii moderni. Am sentimentul ca fac reclama fara simbrie marilor comercianti de otravuri.

Trist cat sunt ei de fericiti.

 

Trist.

5 thoughts on “Aberatii ale taranului modern

  1. Un articol excelent, lumea modernă cu pesticide și zâmbet fals, comercial, peste tot așa este, asta nu putem noi să făcem pentru a ne vinde roșie, ceapa…
    De căpriţe mi-am amintit cu drag, aveam în ţară șase cu ieduţi care îmi rodeau părul, de curtea plină cu găini și văcuţă am avut. Nu mai mănânc carne de niciun fel, de ceva ani, pește la fel, pâine puţină și asta din tărâţe (integrală) nu fumez de 18 ani, am renunţat pentru a mă proteja, așa am gândit, o singură dată m-am îmbătat în 43 de ani, e groaznic după beţie.
    Am lecturat cu plăcere ușara dezamăgire pe care o aveai în urmă cu un an.
    Pace sufletească, Liana!

    Liked by 1 person

  2. Multumesc mult, George!

    Dezamagirea e uriasa. Cum spui, asta-i lumea in care traim. Francis Cabrel zice bine intr-o piesa de-a lui – “suntem in acelasi acvariu” : captivi si la fel de afectati. Mda. * Ma bucur pentru tine! Asa-i! It is a matter of choice! Simple like that. Si noi am facut nenumarate schimbari in viara personala in ultimii 25 – 30 de ani. Cel putin copiii sa invete de la noi varianta mai blanda, mai cumsecade fata de planeta asta generoasa si nespus de frumoasa. * Sufletele toate sunt minunate si fara seaman. Eu nu vreau animale captive. Sub nici o forma. Gabriel, Mon Amour, e bun cu ele si le poarta de grija cum o faceau bunicii si srabunicii nostri: cu recunostinta si intelegere. El vede altfel intamplarea asta si accept situatia de fapt.

    Cu drag!

    P.s. o sa pot corecta de pe laptop, dar te rog mult nu-ti face griji. Acum sunt pe telefon si am mai putine optiuni.

    Cu sanatate si voiosie inainteee!

    Like

  3. Minuțios și explicit articol!
    Am înțeles de aici, cum vă este sufletul! Nealterat de “soluții”- ci original, cu dragoste de păpădii, cu sensibilitate la verde, cu dor de bunici și viață liniștită!
    Apreciez țăranul (fie el român sau de orice altă nație), însă mai puțin pe cel “modern”.
    Vă felicit!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s