pasi prin accidentalia

in noiembrie

intr-o zi de mare exuberanta

cu soare zambind roz si meri goliti de frunze, dar sclipind cu mere rosii precum impodobitii Craciunului (care va fi fost sa fie cam intr-o luna)

cu ganduri care topaie a toamna frumoasa

am facut un accident stupid, minor si fara sens, asteptand, cu porniri si opriri repetate, ca de cinci ori sa-mi vina lumina favorabila plecarii

eu care-s pe drumuri sageata neinfricata – pe ninsoare, pe furtuna, pe noapte, pe ceata, pe polei, pe ploaie fara sfarsit, pe soare orbitor, pe vant pe care nu il las sa ma abata de pe drumul marcat, …, tocmai eu, invincibila …

Doamne, ce eroina a soselelor mai sunt! cat sunt eu de inzestrata pentru asta si cum am reusit, totusi, sa ating nefericita intamplare! …

ma scuz, ma acuz

regret, fireste

din intamplarea asta, artezienele de ganduri si rastalmaciri si de jeturi reci de sensuri mi-au decodificat binecuvantari pe care uitasem sa le vad

accidentul asta care m-a indemnat sa-mi arat vulnerabilitati pe care le tineam ascunse mi-a vindecat cateva taceri pe care nu le mai suportam (chiar fara sa stiu), taceri care nu-s prinse cu nici un fir de caroserii de masini ori de reguli de circulatie

care va sa zica, un domino starnit dintr-o secunda de zgarieturi relativ gentile

si-apoi sa nu uit:

tadaaaaaaaam! mi-a fost dat sa-l intalnesc pe cel care, de cativa ani, detine un record pentru par extrem de lung (the dreadlocks world-record). Am atins masina sotiei lui. El este un sri lankez din Ontario, parca nascut aici ori venit copil – imi zicea el (binecuvantata diversitate canadiana!): bland, fin, civilizat, intelegator si de varsta mea.

in precipitarea evenimentelor, mi-am luat cateva secunde, largite cu linistea pe care ne-o da prilejul contemplarii, sa-i privesc pe el si pe sotia lui atat cat sa mi-i imprim durabil pe acea retina interioara, pentru ca (le) sunt recunoscatoare (si lor, si alor mei dragi de acasa); fara sa-mi datoreze nimic, cu nesperata rabdare, mi-au daruit din timpul lor, ca eu sa pot sa mai invat ceva despre mine, despre ai mei, despre ei, despre lumea asta uriasa care ma inconjoara si pe care uit sa o observ in calitatea mea de “sageata” nauca.

*

Parte din lectie:

Fiecare pas trebuie ales constient si in trezie. Altfel, poate sa (ne) fie tarziu si irecuperabil.

*

De pe la 30 de ani, am priceput ceva: rana asta mica putea fi evitata, dar pilda ei ma tine departe de calea unde rani mari pot sa ma atinga.

Recunoscatoare pana la cer si inapoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s