ochilor de copil

Sub dus, nemiscata. Apa prea fierbinte imi spala tristetile, spaimele, indoielile, indignarile. Le simt cum se scurg, cum renunta la mine.

“Draga, dar tu nu te schimbi? Tot tanara!” Multumesc. Generos ce-mi spui, dar nu-i chiar asa. Nu. Nu sunt tanara celor 20 de ani. Si nici a celor 30. Sigur ca a celor 40. Nu vezi paloarea, ridurile? Vopseaua neagra acopera temeinic firele albe si poate ca te pacaleste. Crede-ma! Fire albe cat cuprinde. Intr-o zi voi fi pregatita sa ti le arat. Acum nu pot, pentru ca destul de des imi aud copiii spunandu-mi: “Nuuuu, mama! Nuuuu!” “Dar de ce? Sunt tot eu.””Nu, pentru ca inseamna ca esti batrana si mori.” Dragii mei mici … Or sa fie si ei pregatiti sa vada frumusetea trecerilor si rostul lor bland. Or sa … Ii mai astept pentru o vreme, pentru ca viata lor este basm – macar pe jumatate; ii vad zi de zi, in cautarile lor, cum penduleaza nepregatiti sa priveasca povestea intreaga.

Si totusi …

Un prieten bun m-a intrebat acum cateva luni: “Voi vorbiti in casa politica de fata cu copiii?” Era in dimineata verdictului din state, din SUA – vreau sa zic; se decisese pentru Trump si eram toti in soc. Dupa cum simtim, socul se agraveaza din ce in ce. Intelegerea nu ne-a fost completa in noiembrie. N-am mai vazut noi insine, pe viu, un dictator. N-am stiut sa-l recunoastem, sa-l citim. Avem o scuza. (Chiar avem???) Eram atunci uimiti de maturitatea cu care copiii nostri ne explicau perspectiva intelegerii lor asupra turnurii politice.

Sa o iau mai de demult. Pe copii, ni i-am luat cu noi la orice votare am mers. Si n-am pierdut nici una. Aici, in Canada, suntem cetateni din 2007. Nu stiu daca am vrut expres si programat sa le aratam cum se traieste. Nu ne-am facut un plan cu strategii si deziderate. Pur si simplu, exprimam si traim alaturi de ei. Si noi doi, Gabriel si cu mine, suntem vocali, expresivi, polemici, uneori chiar patimasi. I-am luat cu noi la votari pentru ca nici nu aveam cu cine sa-i lasam. Ni i-am crescut singuri, departe de bunici. Circumstante alese de noi. Nu-i nici un sacrificiu. Si, din pricina asta, copiii nostri au devenit, vrand-nevrand, fini si atenti observatori ai comportamentului nostru, nu doar ai polemicilor noastre.

Zilele astea, intamplarile din Romania si manifestatiile de strada sunt vii pentru noi si le traim cu sufletul la gura si cu speranta, chiar daca de departe. Prietena mea imi spune cu emotie duioasa ca parintii tineri si-au luat fetitele si baieteii pe umeri si ca ii poarta cu ei pe strazile pline. Ce gandesc eu despre ei? Nu. Nu-s iresponsabili, ci dimpotriva. E-un comportament pe care Fetii-Frumosi si Ilenele Cosanzene il observa, il invata si il vor tine in bagajul lor de solutii posibile. Mai tineti minte aripioarele de la regina albinelor si cum Harap Alb le-a gasit folosul si rostul? (Cred ca am uitat sa spun ca eu si Gabriel suntem si un pic cam naivi. Dar ce bine ne eeeee!)

Pentru o ora, aseara am revazut cu ai mei cateva filmulete de familie din noiembrie – decembrie 2010.  Cum? Cu zambete, cu rasete, cu ochi umeziti de drag si de uimire. Aniversari, prima zapada, zbenguieli, tristeti si intelepciuni de copilasi. Vezi tu? Aici mi-e mie elixirul si tineretea, asa cum pentru ei vor fi pruncii lor. La inceput ne imprastiasem comod prin camera, dar – cumva – fara sa intelegem dinamica reasezarilor, ne-am pomenit toti patru pe-o singura canapea, tinandu-ne de maini, imbratisandu-ne recunoscatori.

Duminica, Gabriel a mers sa se plimbe cu Petru, mezinul nostru. Mai apoi, amandoi mi-au marturisit, cu ocazii separate, cat de tare le-a priit, cat de fericiti sunt pentru un moment asa de nesofisticat, chiar neprogramat, impreuna. IMPREUNA.

Am auzit de la prieteni si de la oameni dragi cu copii mai mari decat ai nostri: “Ce saditi voi in ei o sa iasa. Aveti rabdare.” Da. As zice RABDARE SI GRIJA sa avem pentru ceea sadim in copiii nostri. Ochii lor poarta in privire un filtru anume adaugat de felul in care noi  traim alaturi de ei. N-as zice ochelari. Ochelarii sunt o proteza.

Simt ca as vrea sa zic cuvinte mari si concluzii de neuitat, ca sa imi fie chiar mie de folos. Imi dau seama ca-i mai bine sa las cuvintele pentru carti si sa merg SA TRAIESC.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s