Contratimp

Pentru ca Gabriel este mai inalt decat mine, cand ii vin pe la spate, il sarut pe umar. Acolo ajung buzele mele – fara sa ma aplec, fara sa ma ridic pe varfuri. Ce-ar fi ca el sa imi intoarca sarutul in doua saptamani cand eu deja uit si nu-l mai astept? El se intoarce in clipa urmatoare spre mine; nu conteaza ce face. Si – daca-i prins si chiar nu poate, pentru ca s-ar pune in pericol sa isi schimbe pozitia – imi zice scurt si cu drag : “si eu pe tine, Mon Amour!”

De doua saptamani, vremea ni se arata imprimavarata fortat. Trei – patru – cinci – sase – sapte grade peste zero. Noptile au un frigut molatec, de echinoctiu de martie. Firul ierbii iese semet din pamantul dezghetat. Mugurii mici, foarte mici, au deja nervuri treze, in pregatirea frunzelor. Dar mai sunt doua luni pana cand, teoretic (doar!), se schimba anotimpul. Curand, asprimea gerului va carlionta trist firele de iarba, iar mugurii vor degera ca degetele ramase fara manusi pentru zile in sir.

Este inca foarte devreme – cu intuneric catifelat afara. M-am trezit sub impresia unui vis violent in care un baietel de trei – patru ani si-a pierdut bratul drept pana aproape de cot. Eram responsabila pentru el. S-a apropiat de o masinarie care l-a tras in mecanismele ei, pentru ca reactia mea a fost cu o cincime de secunda mai tarzie. Doar atat pentru o suferinta cat viata. Totul s-a petrecut cu scrasnet si tasnire si tipat scurt sub ochii mei.

Iarna trecuta, chiar dupa Martisor cand iedutii au inceput sa ni se nasca, am avut o noapte cu frig crancen. In ziua aceea, doua dintre mame au avut cate trei puiuti. Pentru ca se dovedisera grijulii si iubitoare cu un an in urma, dar si pentru ca noi toti ai casei eram istoviti de ziua prea plina, am considerat ca toate isi vor urma cursul bun pana dimineata. Dar nu a fost asa. Aerul inghetat ne-a prapadit patru dintre iedutii cei plapanzi care n-au primit destula caldura de la trupurile materne si pe care frigul i-a ametit si – prin urmare – n-au avut suficienta putere sa suga laptele care i-ar fi tinut in viata. Alt contratimp dureros: ei s-au nascut intr-o zi prea rece, iar noi am fost prea amortiti de osteneala ca sa pricepem ce-i de facut la timp. Remuscarea ne-a muscat din somn luni in sir, pana cand vara ne-a mai uscat – cu soare – spaima uda de inevitabil.

Ce se intampla daca o telegrama ajunge dupa trei luni? Ori daca zambim cu nerabdare optimista in fata unei usi in spatele careia nu-i de fapt nimeni primitor, pentru ca doar ce-a plecat ori pentru ca va veni cu mult mai tarziu ori pentru ca deja s-a mutat fara stirea noastra?

As vrea, dar azi n-am nici o concluzie la gandul asta cu nepotrivirea de timpi. Coordonarea este miraculoasa, fara indoiala, si vreau sa o pretuiesc cu mai multa grija.

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s