ZĂPEZI

sau poveste despre cum zapada mi-a devenit din spaima bucurie
*
M-am nascut intr-un oras de langa o mare.
Adica unde ninge rar, ca-i aerul sarat. Cel putin asa ma scuzam in copilarie cand cineva se mira ca iernile mele sunt cu putina ZAPADA.
*
Imi amintesc bucuria precipitata (a celorlalti) care erupea la fiecare ninsoare, oricat de timida ar fi fost cernerea de fulgi.
Repede, am invatat ca derdelusul este un loc gri, chel de zapada, razuit de iarba, prea alunecos si teribil de periculos, pentru ca la urcus ma pot intalni cu saniile in coborare, nemiloase.
Sania noastra era cam prea grea, cam prea inalta. Tata ne-o facuse. Temeinica, strasnica, vopsita intr-un argintiu verzui. Mi-era imposibil s-o car singura. “Iarna pe ulita” mi-era ca un basm cu zane: dezirabilul de neatins.
*
Eu sunt un adult atipic venit dintr-un copil atipic: printre altele, nu! nu-mi placea la sanius. Ma umplea de spaima sania in coborare: pai, daca imi pierd echilibrul si pierd haturile si tata nu observa si ma pierde in cavalcada aia de saniute in coborâş disperat? … pierduta si rapusa fara sansa ca in “Scrisoarea a III-a”.
Si poleiul mi se parea un fel de zapada sticloasa. Cate busituri de neuitat! Chiar si o fisura pe os si-o mana in ghips ca urmare a unei inegalabile izbituri de cimentul poleit din gangul dintre blocuri.
 *
Pentru mine, in copilarie, anotimpurile aveau eticheta starii de spirit. Primavara, vara si toamna mi-erau cele vesele, exuberante, frumoase. Iarna – cel urat si cu vant enervant si istovitor, care imi asprea orice iesire din casa. Si in casa era deseori frig si spatiul devenea ca o pestera, dar fara terenuri accidentate, previzibila – cel putin.
*
Intr-o vacanta la Predeal, tata m-a frecat cu zapada. Bulgarele se imprastiase in firimituri zgarioase pe obraz. Cu un inceput de deznadejde in priviri, i-am cerut permisiunea sa ma retrag din joc. Nu-mi aducea nici o bucurie.
Chiar si la scoala si in fata blocului, copiii ma stiau nedornica de bulgarit si de frecat cu zapada si – chiar daca nu-si puteau explica refuzul meu – imi respectau cu sfintenie rugamintea. Pesemne ca-i induiosasem.
 *
La liceu n-a fost pericol: eram numai fete si nu prea jucause; profesorii nostri erau lipsiti de umor, iar recreatiile erau utile, nu placute. Joaca se inscria la capitolul eforturi inutile.
 *
Prima joaca pe cinste in zapada mi-o amintesc alaturi de iubitul meu, in ’95. Eram amandoi trecuti de adolescenta. Chiar dupa Craciun, mi-a facut surpriza sa vrea sa ma duca la Vulcana, la casa bunicilor lui, pe aproape de Targoviste. Cele cateva zile acolo au fost un rai proaspat si alb, cu plimbari prin zapada curata, imbulgariri si mers la sanius in doi. Tin minte o amiaza cand imi incuraja sania la vale, pe dealul din spatele casei; eram imbujorati si indragostiti cum nu se mai putea si el chiuia cu ecou inveselit, stiind ca-l urmez in sanie. Matusa lui, tanti Agripina, ne privea curioasa de jos. Parca o aud strigandu-i induiosata: “Ce-i faci, mai Gabriele! Nu vazusi ca ti-o pierdusi in zapada, mai Gabriele mama!” Eu ii alunecasem din sanie si ma rostogolisem cativa metri buni prin zapada. Asta-mi fusese botezul bucuriei: m-am ridicat razand in hohote, om de zapada umblator.
*
Ajunsi in Canada, iarna dupa iarna, zapada m-a imblanzit.
*
Miruna mi-a zis intr-o zi ca-s Alba ca Zapada pentru ea (ce dar frumos de la fetita mea – sa vada in mine un personaj dintre cele bune din povestile care-i sunt dragi!). Apoi o colega de la slujba mi-a marturisit, dupa cateva luni impreuna, ca-i amintesc de aceeasi – Snow White surrounded by the little ones. Eu si zapada deveneam de nedespartit.
*
Am invatat sa curat zapada (ce sintagma contradictorie!), sa conduc masina pe zapada, sa iubesc zapada pe obraji, sa ma joc in zapada.
*
In urma cu trei ani doar ce semnasem sa ne mutam intr-un loc cu si mai multa zapada. De-atunci, gospodaria s-a animat cu catei, pisoi, caprite, gainuse (ce de mai diminutive! zau!) si albine. De aceea, mi-e des sa ma simt Alba ca zapada, cand le port de grija.
*
Acum imi e drag de zapada proaspata, de zapada plictisita, de zapada uda, de zapada pufoasa, de zapada grea, de zapada crocanta sub pasi, de zapada galbena (cateii stiu rostul asta!), de zapada cernuta in fulgi de gaina, de zapada pudrata, de ZĂPADĂ.
*
La noi ninge pe saturate de o luna si jumatate. De zapada nu ma satur. Privelistea primenita de binecuvantarea zapezii imi aduce aceeasi proaspata bucurie. De fi-e-ca-re da-ta! La un moment dat, insa, ma simt istovita de frig. Asta mi-e prea mult pe la sfarsit de aprilie.
*
Astazi ne-am plimbat prin zapada, am dat zapada jos din balconul coplesit de alb, am mers pe un derdelus urias unde ne-am jucat, apoi ne-am lasat alintati cu ciocolata fierbinte de niste vecini primitori care ne-au adus la ei in casa si ne-au tinut in fata unor ferestre cu intinderi albe si nori uriasi, câlţoşi, de cer senin. Acasa, dupa cina, ne-am scos catelusii la joaca in zapada imbratisata de intunericul serii.
*
Ah, ce bucurie! ZAPADA!
 ***
De duminica, opt ianuarie doua mii saptesprezece, in catifea bleumarin de miez de noapte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s